Am spus deja ca un element specific comunicarii politice americane il reprezinta prezenta sotiilor in campania electorala. Constitutia nu prevede explicit nicio responsabilitate politica pentru sotiile presedintilor, insa acest lucru nu le impiedica sa joace roluri importante (si in casa) si in politica.
In linii mari, exista doua roluri posibile:
- traditional – sotia sta in umbra sotului, il sustine si i se dedica (Jacqueline Kennedy si Laura Bush sunt exemplele perfecte pentru aceasta categorie);
- modern – sotia e independenta, are cariera si se implica activ in viata sociala si politica (Hillary Clinton este un bun exemplu pentru aceasta categorie).
Este oportun ca o sotie sa intervina si sa tempereze actiunile sau afirmatiile radicale ale sotului politician? Teoretic, da. Practic, interventia poate fi o sabie cu doua taisuri.
Rolul tradiţional al sotiei pare a fi singurul necontroversat şi unanim apreciat de electoratul american. Si, observand realitatile politice romanesti din ultimii 17 ani, s-ar putea spune ca rolul traditional este dezirabil si pentru sotiile politicienilor autohtoni, mai ales cand acestia devin presedinti. Rolul Mariei Basescu este cat se poate de elocvent in acest sens.
Nina Iliescu si Nadia Constantinescu au jucat, la randul lor, roluri traditionale. Atat de convingator, incat au ajuns sa lipseasca aproape complet din peisajul politic si mediatic. Nu acelasi lucru se poate spune despre Dana Nastase, Ioana Tariceanu si Mihaela Geoana. Implicarea constanta in actiuni caritabile si in campaniile electorale ale sotilor le plaseaza in categoria sotiilor moderne. Acest lucru nu pare sa fi adus insa un capital politic sau de imagine evident sotilor.
Fireste, discutiile privind rolul sotiilor in viata politica sunt numeroase si controversate. Pe langa avantajele sau dezavantajele clare, exista zone delicate, despre care se vorbeste cu prudenta. De exemplu, rolul neoficial de consilier.
- Uneori prezenta sotiilor este dorita, acestea reusind sa comunice politicianului lucruri pe care nu vrea sa le auda sau pe care nimeni nu are curajul sa i le spuna.
- Sotiile nu pot fi concediate. Nici mutate disciplinar. Nici transferate. Si nici nu li se poate opri din salariu.
- Pot juca rol de filtru, limitand accesul unor persoane in preajma politicianului.
- Mai mult, acestea par a avea la indemana metode mai persuasive de a-si impune parerile.
- Relatia speciala cu oamenii politici le confera puteri mai mari fata de ceilalti consilieri. Presiunea pe care o poate exercita o sotie poate fi extrem de mare uneori, in istorie existand destule exemple in care oamenii politici au urmat sfaturile sotiilor, nu pe cele ale consilierilor, iar urmarile nu au fost mereu dintre cele mai faste.
Oare campania electorala din 2008 va sa aduca vreo schimbare in privinta rolului jucat de sotiile politicienilor romani? Este pregatit electoratul roman (priceput la fotbal, politica si femei 
) sa faca trecerea de la atitudinea sceptica la o atitudine mai binevoitoare si, poate, chiar incurajatoare?
Sa privim lucrurile din perspectiva unui brand: un candidat la presedentie sau un presedinte sunt un simbol, un brand. Acesta trebuie cultivat, cei din preajma lui vor intra intr-un con de umbra. Aici cred ca trebuie sa intre si sotia presedintelui (sau sotul: sa ne uitam la Bill Clinton, acum el sta in umbra sotiei, ea e vedeta!).
Personal am apreciat discretia dar si forta pe care o transmit sotiile unor lideri tineri: Nastase, Geaoana, Tariceanu. Cei trei presedinti ai Romaniei dupa decembrie 1989, sunt inca tarati de modelul Elena Ceausescu. Din acest motiv sotiile lor au fost atat de discrete.
Cred ca sotia unui lider trebuie sa transmita energie, forta, delicatete, notiunea de cuplu indestructibil si de echilibru, armonie. Ea nu trebuie sa iasa in fata sotului, dar trebuie sa-l sustina (fara sa-i faca concurenta).
Poate sa devina o personalitate precum Eleonor Rosewell, in alte domenii. Sau are sansa sa ramana in istorie facand la randul ei politica inalta, dar dupa mandatul sotului (vezi dna Marcos in Filipine, sau dna Peron in Argentina).
PS: cred ca SUA nu sunt pregatite in acest moment pentru ca Hillary Clinton sa devina prima femeie presedinte din istoria lor ! Mai trebuie sa treaca vreo 50 de ani !!!
Se poate argumenta faptul ca raspunsul meu nu raspunde la titlul enuntat ? Va multumesc !
Electoratul este pregătit să accepte tot ceea ce este de bun simţ şi cu măsură. Acţiunile caritabile, indiferent de scopul lor, sunt asociate cu opulenţa, cu lumea banilor câştigaţi uşor şi care tot uşor pot fi aruncaţi, la fel ca în povestea cu banul muncit, pe care am ascultat-o cu toţii la grădiniţă. Mai degrabă sunt acceptate plăcerea pentru echitaţie a doamnei Băsescu, precum şi interesul acesteia pentru ştergarele unei localnice de etnie maghiară. Un proverb chinezesc ne învaţă că dacă vrem să scăpăm pe cineva de foame, nu-i dăm un peşte ci îl învăţăm să pescuiască. O acţiune de caritate se reduce la obiecte (peştele). A alege să-ţi petreci timpul liber aşa cum îţi place este un deziderat pentru oricine. Un lucru este cert: soţia unui candidat îl ajuta cu siguranţă… şi să câştige şi să piardă, indiferent că ea alege să iasă în faţă, sau să stea în umbră (mă rog, cât se poate sta în umbră în anii 2000). Ţinând seama de faptul că influenţa ei este evidentă, mi se pare că este echitabil ca o eventuală victorie să li se datoreze ambilor parteneri.
Profa,
Sindromul “Elena” cam bantuie pe Dambovitza, politica “masculinizata” face ravagii, sotiile demnitarilor sunt mai mult alter-egouri decat supra-egouri, asa ca traditionalismul nostru sanatos lasa loc de putine dileme cand vine vorba de posibile roluri. Si in politica femeia e tot la “cratitza”, altfel nu imi explic meteoricele evolutii gen Mona Musca, Mioara Roman, Mihaela Geoana, Nina Iliescu. Cultura politica e lasata la usa cand se trece pragul caminului conjugal. Ramane sa sesizam un simplu parfum burghez cu iz de parvenire.
http://www.economist.com/world/na/displaystory.cfm?story_id=9621529